Prieteni si frati basarabeni, saptamana aceasta publicatia bucuresteana “Adevarul”, scria in unul din articolele sale ca studentul basarabean “costa” dublu fata de cel roman . Alocatia bugetara per student in Romania este in acest moment in jurul sumei de 3.000 de RON (11 400 lei moldovenesti) pe an. Pentru basarabenii, care studiaza in Romania, suma se dubleaza.Tot in acelasi articol sunt expuse parerile unor profesori care au incredere in studentii de etnie romana de pe celalalt mal al Prutului si-i sustine in continuare. Ei considera , investitiiile pe care le realizeaza Romania unele binevenite si eficiente,rectorul Universitatii “Dunerea de Jos” din Galati afirma ca:” Ducem acolo romanismul.Este bine sa avem dincolo de Prut oameni bine pregatiti.Ne pot ajuta oricand si pe noi,dar in primul rand vor ridica nivelul de trai al tarii lor, in perspectiva aderarii la Uniunea Europeana “
Manati de noul acord dintre Romania si Basarabia care prevede suplimentarea numarului de locuri bugetare pentru tinerii basarabeni atat jurnalistii, profesorii, politicenii si alte persoane vor fi , cu siguranta mult mai interesati de rezultatele investitiilor asigurate de stat acestei generatii, care va veni in noul an de invatamant in jurul cifrei de 5000.
Conditiile oferite de orasele si universitatile romanesti difera, asa cum difera si conduita basarabenilor, luate impreuna ele sunt satisfacatoare, uneori chiar foarte bune.
Nu vreau sa ma credeti egoist dar cred ca dublarea locurilor pentru cei care vor dori la anul sa studieze in tara e putin exagerat. Si cred asa pentru ca stim cu totii care e situatia economica in prezent a Romaniei si ca de la anul se prevad majorari substantiale de taxe,micsorarea burselor, plus reducerea locurilor prin tabere de vara, toate din cauza lipsei de bani. Sa speram ca totul va fi bine iar guvernul de la Chisinau o sa lase declaratiile laoparte si o sa incerce sa contribuie cu ceva mai mult decat promisiuni intru sustinerea sufletelor care le asteapta acolo, pentru realizarea schimbarii mult asteptate.
Citind articolul si vazand cata speranta isi pun autoritatile de la Bucuresti si din intreaga tara in aceste fiinte, ma intreb? : sunt ele cu adevarat sarguincioase,ambtioase si increzute in fortele proprii, stiu oare ei, ca dupa terminarea facultatii mergand acasa au o dubla misiune ?! Da, pe langa faptul ca trebuie sa ne construim cate o cariera de succes care sa sprijine dezvoltarea statelor romane, noi basarabenii mai avem mai avem rolul de a schimba in randul populatiei, a bunicilor, parintilor nostri mentalitatea veche, puternic inradacinata, impresiile gresite despre romanii de aici pentru a salva viitorul apropiat al teritoriului sarac. Saraca e Basarabia poate nu atat din punct de vedere material, ci saraca in grai romanesc, saraca in libertate de exprimare, saraca in miscare,initiativa limpede si lipsita in ultimii ani in unire frateasca… Intr-un cuvant nu ne ramane decat noua cei care studiem la Bucuresti, Cluj, Iasi, Craiova sa impresionam prin carte, sa ne evedentiem prin vorbire, sa fim activi, cuviinciosi si sa ne facem prieteni noi dea lungul Romaniei in lung si-n lat, fiindca doar stransele relatii dintre noi o sa grabeasca insanatosirea societatii romanesti.

Autor: Radu Cupcea