Am găsit pe trotuar, în faţa unui
oficiu poştal, o scrisoare trimisă de un tânăr german, aflat în vizită în
România, părinţilor lui din Germania . Pe cutia poştală scria: "Atenţie,
nu are fund!", dar neamţul, necunoscând limba română, a aruncat probabil,
cu candoare teutona, plicul în cutie.
Reproduc scrisoarea în traducere.
Dragii mei, am ajuns cu bine în România. De
la aeroport până la Bucureşti am făcut cu taxiul, judecând după aparatul de
taxat, 180 de kilometri. Plasarea aeroporturilor la distanţă mare de aglomerările
urbane mi s-a părut o dovadă de înţelepciune.
În cele două zile de când mă aflu
aici, am făcut câteva constatări pe care mă simt dator să vi le comunic.
Românii o duc foarte bine, atât de bine încât aici aproape nimeni nu mai
trebuie să muncească. Poate că în viitorul îndepărtat vom ajunge şi noi,
germanii, la acest nivel de civilizaţie.Deocamdată, cu o seriozitate lipsită de
graţie, mergem în fiecare zi la serviciu.
Avem multe de învăţat de la acest
popor despre care eu, până acum, nu ştiam aproape nimic. În autobuze,
troleibuze şi tramvaie nimeni nu trebuie să se obosească prezentându-şi
biletele la control. Controlorii, constituiţi în echipe, verifică discret
buzunarele şi poşetele pasagerilor.
Automobiliştii organizează
spontan, pe străzi, originale concerte de
claxoane, aşa cum noi facem, în
familie, prin tradiţie, muzică de cameră.
Sunt momente de comuniune
sufletească de neuitat. Unii şoferi ies din maşini şi adaugă la această muzică
instrumentală propria lor voce, transmiţându-şi unii altora mesaje scurte, dar
energice.
Toate canalele TV, nu numai cele
pentru adulţi, difuzează emisiuni cu femei dezbrăcate. Un singur canal, TVR
Cultural, a refuzat să-şi îndeplinească această datorie faţă de tineri ca mine
şi a fost, pe bună dreptate,desfiinţat.
Demnitarii ţării apără cu
fermitate limba română de invazia limbii engleze (aşa cum ar trebui să facem şi
noi). La o întâlnire cu trimişii FMI preşedintele interimar al României a
vorbit, în semn de protest, într-o limbă engleză caricaturală. Efectul a fost
atât de puternic încât oaspeţii,dezgustaţi de engleză, au renunţat să o mai
folosească vreodată, urmând să se înţeleagă la viitoarele întâlniri numai prin
gesturi.
Plagiatul se pedepseşte în
România într-un mod subtil, nu cu brutalitate, ca la noi. Plagiatorilor li se
dă o palmă morală, fiind numiţi prim-miniştri sau miniştri, ca să se ruşineze
de fapta lor.
Poliţiştii sunt oameni cultivaţi,
schimbă idei între ei în săli cu multe
mese, nu-şi pierd timpul cu
criminali, tâlhari şi violatori. Miniştrii de
Interne vorbesc în mod curent de
Socrate şi Platon.
Bătrânii din România se ocupă cu
mare grijă de sănătatea lor. Nu fac excese alimentare, ca oamenii în vârstă din
Germania . Îşi cumpără în fiecare zi doar o pâine, un iaurt şi eventual câţiva
cartofi.
Fetele de aici se îndrăgostesc
uşor, nu ca nemţoaicele noastre, cărora poţi să le reciţi opera lui Goethe în
întregime şi abia dacă reuşeşti să obţii o plecare a pleoapelor în semn de
aprobare. O româncă a venit astă-noapte în camera mea de hotel şi mi-a declarat
că mă iubeşte nebuneşte. Era naivă, nu ştia cum arată bancnotele de 100 de euro
şi i-am dat una ca să o studieze în linişte acasă.
Nu înţeleg, dragii mei părinţi,
de ce v-aţi arătat îngroziţi când v-am
anunţat că urmează să plec în
România. Vă îmbrăţişez pe amândoi, Hans.
0 commentaires:
Trimiteți un comentariu