Vă mulţumesc pentru mesajul de susţinere şi încurajare, pe care l-aţi semnat şi l-aţi difuzat în mediile din RM.
Ţinând cont de situaţia creată la ziua de azi, în calitatea mea de
deputat în Parlamentul Republicii Moldova, lansez ideea formării unui
guvern tehnocrat format DOAR din reprezentanţii diasporei.
Dumneavoastră sunteţi elita, Dumneavoastră, cei care aţi pleacat pe
meleaguri străine, v-aţi afirmat în varii instituţii publice şi private
din ţările cu vechi democraţii, atât din Europa cât şi America de Nord.
În anii ’90 ai secolului trecut diaspora a adus un suflu nou în
societăţile post-totalitare din ţările baltice, care astăzi sunt deja
membre ale UE. Republica Moldova a pierdut această şansă şi a fost
aruncată înapoi cu vre-o 20 de ani în virtutea luptelor viscerale de pe
arena politică. Astăzi tânărul nostru stat este din nou zguduit de
instabilitate şi asupra parcursului nostru european planează pericolul
dezastrului politic.
Vă îndemn să faceţi apel către toate partidele din AIE-2, către
liderii acestora întru depăşirea blocajului politic, oferindu-le
totodată serviciile Dumneavoastră în calitate de potenţiali miniştri,
şefi de agenţii şi subdiviziuni guvernamentale. Experienţa Dumneavoastră
de viaţă şi activitate profesională, toleranţa zero faţă de corupţie,
corectitudinea convieţuirii civilizate într-o societate democratică –
toate vor aduce o plus valoare inestimabilă în procesul de dezvoltare şi
avansare a Republicii Moldova pe calea integrării europene.
Vă mulţumesc pentru că aveţi o prestaţie civică mereu proactivă, în favoarea statului Republica Moldova!
Cu deosebită consideraţiune
Ana Guţu
0 commentaires:
Trimiteți un comentariu