Despre trădători, impostori și idoli falși

Partea a IV-a interviului cu Ilie Bratu

(Vezi Anexa cu documente ce confirmă duplicitatea și fraudele comise de Dabija)

(Vezi primele 3 parți aici: http://cerulalbastru.com/2013/01/ilie-bratu-unire-este-un-imperativ 

Dragi cititori,  continuăm acest interviu cu Dl Ilie Bratu. Dumnealui toată viața sa a luptat. Mai întîi a combătut minciuna ocupanților. Apoi a dat o ripostă cuvenită și diversioniștilor.

Ilie BRATU este un adevărat român, cu un caracter vertical, așa cum a descris Eminescu că este ROMÂNUL autentic. Ilie Bratu este un răzeș statornic, cu verticalitate; este un bărbat curajos, un adevărat patriot.

Fiindcă dorim ca adevărul să fie cunoscut de cît mai multă lume, am decis să continuăm dezvăluirile.

––––––––

Valentina Gălușcă: – Dle Bratu, în primul rând vă mulţumesc că aţi acceptat să continuăm acest interviu, pentru că simt că mai aveți multe de spus.

Ilie Bratu: – Bineînţeles. Într-un interviu, chiar și atât de amplu, nu poți cuprinde totul. Dar pentru a reconstitui întreaga panoramă a evenimentelor care s-au perindat de la 1989 încoace vă sugerez să mai intervievaţi şi alţi colegi de-ai mei din primul Parlament, dar şi veterani ai Mişcării pentru Renaşterea Naţională, rîndurile cărora, ”absolut întîmplător”, se răresc pe an ce trece.

V.G.: –  Dle Bratu, povestiți-ne despre Dl Mircea Druc. Îi simțim lipsa! Cum a fost ales și apoi demis din funcția de Prim-ministru?

I.B.: – Eram în primele săptămîni de activitate a Parlamentului. Reuşisem să formăm comisiile parlamentare şi să alegem în fruntea acestora în majoritatea cazurilor reprezentanţi ai Frontului Popular. Pe atunci agrarienii erau atît de speriaţi şi timoraţi de amploarea mişcărilor revendicative ale maselor, încît nici nu se auzea vocea lor şi votau tot ce propuneam noi.

Luasem hotărîrea să-l alegem pe Dl Druc în funcţia de Prim-ministru. În ajunul alegerii lui mă aflam împreună cu Andrei Baştovoi, Ştefan Maimescu, Gheorghe Slabu ş.a. în camera Dlui Druc, la hotel.

La un moment dat au intrat Vasile Nedelciuc, Ion Hadîrcă, Andrei Ţurcanu şi Anatol Ţăranu. Veniseră să-l convingă pe Dl Druc să nu candideze (!), zicând că în situaţia dezastruoasă în care se află Republica,  el n-o să reuşească prea multe,  că o să se compromită şi o să discrediteze întreg Frontul…

Ei  veniseră şi cu ,,soluţia”:  să-l alegem ca Prim-ministru pe Lucinschi, că, chipurile, acesta într-un an de zile se va compromite definitiv şi atunci ar fi momentul ideal să-l debarcăm şi să-l alegem pe Dl Druc! Vă daţi seama care a fost reacţia noastră şi, în special, a lui Druc?! …Au ieşit ca din puşcă de acolo! Iar a doua zi Dl Druc a fost ales Prim-ministru în unanimitate!

V.G.: – Chiar de pe atunci se acţiona în vederea revenirii la putere a forţelor proimperiale??

I.B.: – Da! Se aflau în misiune, băieţii… De altfel, ,,domnia” lui Druc n-a durat nici un an… Într-o zi a ieşit Snegur la tribuna Parlamentului şi a declarat că el nu mai poate lucra cu Dl Druc şi că acesta trebuie demis…

V.G.: – Şi Snegur îi făcea loc lui Lucinschi!?  Dar noi, ţin minte, la început, atît de mult credeam în el, scandînd la mitinguri: ”Mircea Snegur şi poporul!”, ,,Mircea Snegur, Mircea Druc – spre victorie ne duc!”…  Într-adevăr, Doamne, ,,Deşertăciune, toate sunt deşertăciune”, după cum zicea Ecleziastul… Și așa este gloria mundi (lat.).

I.B.: – Snegur acţiona la comanda Moscovei, după cum mi-a mărturisit mai tîrziu Dl Druc. Ştiţi cine a vorbit în Parlament în sprijinul acestei iniţiative şi l-au făcut una cu pămîntul pe Dl Druc? Aceleaşi personaje:  Vasile Nedelciuc, Andrei Ţurcanu şi Anatol Ţăranu. Iar Mihai Ghimpu răspîndea zvonuri precum că Druc ar fi KGB-ist. Aceştia şi azi se erijează în mari patrioţi, iar lumea nu ştie adevărul!

V.G.: – ?!

I.B.: – După venirea lui Lucinschi în scaunul de domnie, Dl Hadărcă a fost desemnat consilier principal al acestuia – se cunoşteau de pe vremea cînd Hadîrcă era secretarul organizaţiei de partid (comunist) al Uniunii Scriitorilor. Dl Ţăranu a fost desemnat ambasador al R.Moldova în Rusia, iar Nedelciuc a devenit, brusc, un prosper om de afaceri!

V.G.: – Totuşi, toată lumea recunoaşte că anume primul Parlament a fost cel mai bun, cel mai apropiat de inima noastră! Aţi adoptat nişte Legi şi Hotărîri cu adevărat istorice privind Suveranitatea, Independenţa, Tricolorul, Imnul ,,Deşteaptă-te, Române!”, Legea cu privire la Proprietate, Legea cu privire la Privatizare, Codul Funciar ş.a.

I.B.: – Aveţi dreptate! Dar trebuie să recunoaştem că tot acel Parlament, luat în ansamblu, a comis şi cea mai mare greșeală, ca să nu-i zic crimă, împotriva populaţiei băştinaşe de aici şi a Neamului Românesc în ansamblu, adoptînd varianta ,,0” a Legii cu privire la Cetăţenie”.

Spre deosebire de republicile baltice, RM a acordat cetăţenie tuturor ocupanţilor şi projeniturilor acestora, care se aflau la momentul adoptării Declaraţiei despre Suveranitate pe teritoriul R.Moldova.

Acuma, aceştia, în calitate de cetăţeni cu drepturi depline ai R.Moldova, ne hotărăsc nouă soarta, mai ales pe fondalul exodului populaţiei băştinaşe din aceste teritorii româneşti!

V.G.: – Aceleaşi persoane s-au aflat şi la baza adoptării acestei legi antinaţionale cu bătaie lungă?!

I.B.: – Nu numai aceștea. Din păcate, în această horă s-au prins toţi juriştii din Parlament, inclusiv Mihai Ghimpu, dar şi fratele acestuia, Gheorghe Ghimpu!

Un rol aparte l-a avut iuda roşca. Deşi nu se afla în Parlament pe atunci, a venit la Comisia, unde se discutau mai multe variante ale proiectului de Lege despre Cetăţenie, şi a ,,informat” asistenţa că la Front a sunat nu ştiu ce persoană suspusă de la Parlamentul European şi a insistat să adoptăm varianta ,,0”, dacă vrem să fim priviţi de Occident ca un stat democratic… Mulţi n-au priceput diversiunea şi s-au lăsat convinşi.

V.G.: – Și eu cred că mulţi nu pricepeau că erau manipulaţi de agenţii secreţi ai Moscovei. Nu ştiau că acestea sunt diversiuni. Iar ca mulţumire, ,,eliberatorii”, cum au acţionat împotriva intereselor noastre naţionale, aşa continuă şi acum. Au trecut mai bine de 23 de ani de la adoptarea Legii cu privire la Limba de Stat, dar alolingvii continuă să ignore limba română, n-o învaţă, ba au tupeul chiar şi în Parlament să vorbească în ruseşte.

I.B.: – De-ar fi doar atît. Aceştia, în genere, nu ne consideră pe noi, românii, de oameni. Ei sunt coloana a 5-a a Rusiei aici, în RM. Ei au fost şi sunt duşmanii de moarte ai Neamului Românesc. Ei nu pleacă, din contra, cu sprijinul financiar al Rusiei, au pus stăpînire pe întreaga economie a R.Moldova şi angajează doar ruşisau mancurţi. Românii basarabeni sunt nevoiţi să ia drumul pribegiei.

De vreo cîţiva ani, prin intermediul unor persoane de la faţa locului, au început să cumpere pe nimic şi ultima avuţie care ne-a mai rămas: pămînturile strămoşeşti! Cei plecaţi, cînd vor vrea să se întoarcă acasă, nu vor avea loc nici de mormînt.

V.G.: – Într-adevăr, există pericolul real ca noi, românii, să rămînem  tot mai puțini, iar conducerea noastră … ce face?

I.B.: – Cred că totul se petrece cu sprijinul tacit și chiar complicitatea celor de la conducerea Republicii. Din păcate, la conducerea R.Moldova s-au aflat şi se mai află forţe antinaţionale, chiar dacă unii îşi zic democraţi. Misiunea lor este tocmai să ne prăpădească!

Este foarte trist că și cei din fruntea Statului Român privesc nepăsători cum se stinge fiinţa naţională românească în teritoriile româneşti de la est de Prut.  Nişte vînzători de Ţară sunt şi acolo…

V.G.: – Da…, căci şi din România foarte mulţi români sunt nevoiţi să emigreze. Şi acolo deja circa 14-15% din terenurile agricole, din cîte am aflat, au fost vândute străinilor… Se pare că şi cei de aici, şi cei de dincolo, au aceiaşi stăpîni, nu?

I.B.: – Da, din păcate!… Dar să revenim la subiect. Era pe la mijlocul anului 1990, cînd Gorbaciov şi Iliescu tocmai semnaseră Acordul de Amiciţie şi bună Vecinătate dintre URSS şi România. În acel Acord se spunea că România recunoaşte rezultatele celui de-al II-lea Război Mondial şi nu are careva pretenţii teritoriale faţă de URSS. De ce le-a trebuit ruşilor un asemenea Acord?

Este de remarcat, că acest Acord a fost primul şi ultimul de acest gen semnat de URSS cu vreun stat din cadrul Tratatului de la Varşovia. Ruşii vroiau cu orice preţ să şteargă urmele Declaraţiei Istorice, făcute de Nicolae Ceauşescu la ultimul Congres, al XIV-lea, al PCR, cînd acesta pentru prima dată, deschis, oficial, a ridicat problema Basarabiei şi nordului Bucovinei!

V.G.: -  Foarte interesant!

I.B.: – Puţină lume ştie că anume din cauza acestei declarții i s-a tras moartea lui Ceauşescu, iar în locul lui la conducerea României a fost pus omul Moscovei, … trădătorul de țară, Ion Iliescu… Mare mi-a fost mirarea cînd i-am văzut pe Vasile Nedelciuc şi Ion Ţurcanu, imediat după semnarea acelui document, la postul de televiziune al României (pe atunci era un singur post) susţinînd cu ardoare acel ,,Acord istoric”…

Dar, ne-a ferit Dumnezeu! Acel Acord n-a mai apucat să fie ratificat de Parlamentul României, iar peste vreun an URSS s-a destrămat.

V.G.: –  Același Nedelciuc!? 

I.B.: – Da! Şi acţiunile acestui Nedelciuc nu s-au oprit aici. Știaţi că anume Nedelciuc a propus în Parlament pentru prima dată federalizarea Republicii, adică cantonizarea, cum se exprima el, după modelul Elveţiei şi Belgiei, în scopul ,,asigurării liniştii şi păcii interetnice în ţară”? … Omul se afla în misiune în continuare. Nu degeaba făcuse ,,doctorantura” la Moscova!

V.G.: –Doamne fereşte!

I.B.: – De altfel, şi Valeriu Matei, bunul său prieten, îşi făcuse studiile tot la Moscova. Iar paralel, după cum am aflat mai tîrziu, frecventa şi cursurile KGB. Acesta, fiind încă student, a fost numit reprezentantul Uniunii Scriitorilor din R.Moldova la Moscova. Iar imediat după absolvire i s-a repartizat un apartament în centrul Chişinăului! Apropo, pe la începuturile anilor 90, şi cei de la Bucureşti i-au repartizat un apartament în buricul tîrgului…

V.G.: – Probabil, anume pentru aceste şi alte ,,merite” a fost numit recent Director al Institutului Cultural Român, filiala Chişinău?!

I.B.: – Probabil! Dar mai înainte i-au conferit şi lui, la propunerea lui Dabija şi Cimpoi, titlul de membru de onoare al Academiei Române! Nu degeaba anume Dabija şi Matei s-au împotrivit din răsputeri ca Mihai Cimpoi să plece din fruntea Uniunii Scriitorilor şi să fie ales dl Arcadie Suceveanu în această funcţie…

V.G.: – Cutremurător! Cum aşa?

I.B.: – Aşa este! Din păcate, la conducerea Statului Român s-au aflat şi se mai află neromâni, după cum am mai spus.

V.G.: – Încă nu pot să cred asta despre Valeriu Matei…

I.B.: – Oooo! Atunci, să vă mai spun cîte ceva despre acest impostor, pe nume Valeriu Matei, de fapt, numele său adevărat este Mateiciuc, tot cu -ciuc,  ca şi Nedelciuc… Eram la Iaşi, în ajunul Convenţiei Naţionale a Consiliului Naţional al Unirii din 24 ianuarie 1992. Din partea Grupului nostru de deputaţi, pentru elaborarea Declaraţiei Convenţiei Naţionale a CNU, care urma să fie adoptată a doua zi, am fost desemnaţi eu şi Matei. Din partea colegilor de la Bucureşti a fost desemnat dl Claudiu Iordache. Ce credeţi?!  Matei a apărut abia pe la ora 4.00 dimineaţa, beat… Evident, n-a participat nici cu o virgulă la întocmirea acelui document istoric…

Eram cazaţi în aceeaşi cameră la hotel. Nu-mi dădea pace să dorm, mă tot rodea la cap să-l alegem pe el în fruntea Frontului la Congresul care urma să aibă loc pe 17 februarie 1992, că, chipurile, Druc e securist şi, pe deasupra, şi schizophrenic… Bineînţeles, eu l-am informat pe dl Druc despre toate astea.

V.G.: – Extraordinar, dar nimeni n-a vorbit pînă acum despre toate astea…

I.B.: – Vă mai spun un caz. Era pe la începutul anului 1998, eram în campanie pentru alegerea Preşedintelui. Matei, candida şi el. Venise la mine acasă şi m-a rugat să-l susţin. Am vorbit în favoarea lui atît la Ungheni, cît şi la Călăraşi. La ultima întîlnire cu alegătorii, cea de la Călăraşi, s-a filmat totul şi urma să fie difuzat la postul de televiziune ,,Catalan”, care le aparţinea. N-au dat nici o secvenţă din cuvîntarea mea, nu le-a plăcut, se vede treaba, lui Matei şi Nedelciuc…

V.G.: – De ce?

I.B.: – Pentru că eu îl calificam pe Matei drept bun român şi unionist şi îndemnam lumea să-l voteze anume pe el şi nu pe Snegur sau Lucinschi. Ziceam că anume Matei ar putea să ne readucă la sînul Patriei!

V.G.: – Deci, nu le convenea că l-aţi calificat drept  bun roman şi, încă, unionist!…

I.B.: -  Clar lucru …În 1998, după alegerile parlamentare, se crease Alianţa pentru Democraţie şi Reforme din partidele lui Snegur, Roşca şi Matei. PFD-ului lui Matei îi revenise 3 posturi de miniştri. Credeţi că a nominalizat în acele fotolii pe cineva din partid? Ba! El a vîndut la propriu aceste posturi lui Nicolae Andronic, am aflat mai tîrziu că acela i-a dat o sacoşă plină cu bani, pe care Matei, beat, nu mai reuşea să-i numere, închis în ,,WC”…

V.G.: -  Serios? Ori glumiți? Comedie!…! Dar, se pare, lui Matei i s-ar potrivi imaginea asta… Iată în cine avea poporul încredere!

I.B.: – În schimb, a ajuns vice-preşedinte al Parlamentului. Aroganţa, grandomania şi dispreţul faţă de colegi îl caracterizau… Cînd cineva venea la el cu vreo problemă, el stătea tolănit în fotoliu, fuma şi le sufla fumul în ochi celor care îndrăzneau să-l ,,deranjeze”…

V.G.: – Acesta-i ”patriotul” Matei?!…

I.B.: – În seara zilei de 7 aprilie 2009, cînd se adunaseră în PMAN vreo 30.000 de participanţi la miting, Matei pusese stăpînire pe microfon… Propusese să fie constituit un Comitet pentru salvarea Revoluţiei (nu-mi amintesc exact denumirea) şi l-a propus în frunte – pe cine credeţi? – Pe acelaşi Dabija!

A propus ca toată lumea să meargă la televiziune ca să-l recucerească de la comunişti, care, chipurile, îl ocupaseră… Dar, slavă Domnului, cineva a dat telefon la televiziune, după care a anunţat mulţimea că nu-i adevărat şi că televiziunea e păzită de soldaţi înarmaţi! Vă daţi seama ce s-ar fi întîmplat dacă mulţimea se lua după el??

Atunci eu i-am smuls microfonul din mînă şi am ţinut acel memorabil discurs. Dar televiziunile noastre niciodată n-au pus pe post exact ce s-a vorbit acolo! Au selectat doar ceea ce le convenea, mesajul fiind rupt din context.

V.G. :– Acuma înţeleg de ce afirma cîndva Lucinschi, că dacă ar fi să-i deconspirăm şi să-i înlăturăm pe toţi KGB-iştii din Parlament, am rămîne fără deputaţi.

I.B.: – Ştia Lucinschi ce ştia! De fapt, acelaşi lucru îl declarase mai înainte şi Anatol Plugaru, fostul Ministru al Securităţii…

V.G.: – Aţi pomenit mai înainte ceva de Anatol Petrenco, puteţi să ne spuneţi mai multe?

I.B.: – El îşi zice Petrencu, cu ,,u” la sfîrşit, ca să pară mai român…   Şi personajul acesta este un alt Roşca, nu mai ştiu al cîtelea la număr!…

În 2005, după ce aflase chiar de la mine că intenţionăm să constituim Mişcarea Unionistă (îi propusesem să facă parte şi el din Grupul de Iniţiativă; îi dădusem şi proiectele de Statut şi Program),imediat s-a pus pe treabă. A încropit urgent un grup de iniţiativă şi, în scurt timp, a constituit Mişcarea ,,Acţiunea Europeană”…

Observaţi? A folosit tot denumirea ,,Mişcarea”, pentru a induce lumea în eroare şi a crea confuzii. A creat-o, fără îndoială, ca o replică la MURM, iar în Statutul şi Programul lor nu era nici pomeneală despre Unire! Şi acest lucru îl făcea un doctor habilitat în istorie, care ar fi trebuit să fie în primele rînduri ale luptătorilor pentru Reunirea cu Patria-mamă.

În postura sa de preşedinte al MAE a avut o lungă perioadă de timp la postul de radio ,,Vocea Basarabiei” rubrica ,,Procesul comunismului”, unde vorbea despre crimele şi ororile comise de ocupanţii sovietici în Basarabia. Vorbea şi despre Actul Unirii din 1918, dar…

V.G.: – S-ar părea că nu făcea nimic greșit…

I.B.: – Judecaţi şi Dvs:  de fiecare dată după ce vorbea, numaidecît concluziona: ,,Din păcate, reeditarea anului 1918 nu mai este posibilă, acum avem o altă situaţie…”.

Argumente de doi bani, de parcă Petrenco nu ştie că situaţia de azi, mai ales după ce România a devenit membră NATO şi se află sub umbrela protectoare a acesteia în frunte cu SUA, este de o mie de ori mai favorabilă Unirii decît în 1918, cînd cea mai mare parte a României fusese ocupată de Germania, iar guvernul român se retrăsese la Iaşi.

Într-un timp Mişcarea lui Petrenco avea şi un sediu impunător, chiar vis-a-vis de Palatul Republicii. Interesant, de unde aveau bani?

Mişcarea lui a participat la vreo două campanii electorale în care a obţinut tocmai 0,6% din sufragii, după care a predat şefia partidului lui Veaceslav Untilă, iar acesta, la scurt timp, a fuzionat cu PL-ul lui Ghimpu. Omul îşi îndeplinise deja misiunea…

V.G.: – Prea mulţi diversionişti într-un stat aşa de mic…

I.B.: – Vă spusesem în interviul anterior că şi Petrenco făcea parte din acel Grup de lucru pentru elaborarea Statutului preconizatei Mişcări pentru Reîntregirea Naţională… După ce Dabija a venit cu proiectul său ,,UDRM”, pe masa de lucru erau două variante: a mea, şi a lui Dabija.

Acesta din urmă, la o şedinţă lărgită, îi invitase şi pe Dl Grigore Vieru şi pe Dl Dumitru Matcovschi. Eu am argumentat de ce trebuie să constituim o formaţiune politică, şi nu asociaţie obştească, cu un obiectiv declarat unionist.

Şi  Vieru, şi Matcovschi au susţinut anume proiectele mele de Statut şi Program, dar vicleanul Dabija a propus să fie formată o comisie care să examineze ambele variante şi să vină cu o concluzie.

Preşedinte al acestei comisii a fost numit Petrenco. Evident, m-au inclus şi pe mine în această comisie. Petrenco, însă, nu m-a invitat nici la o şedinţă, iar cînd l-am întrebat cînd ne întrunim, mi-a răspuns că ei se întruniseră deja şi luaseră o hotărîre (!)… M-am revoltat că nu m-a anunţat şi pe mine, la care el mi-a răspuns: ,,Da tu, ce credeai?”

De altfel, Petrenco a fost mulţi ani preşedinte al Asociaţiei Istoricilor, şi în această calitate le interzicea istoricilor să vorbească despre Unire, argumentînd că ei fac ştiinţă, nu fac politică.

V.G.: – Petrenco nu face politică?!  De ce, dar, mai tîrziu şi-a făcut  partid?

I.B.: – Bună întrebare!… Regretatului Iacob Golovcă nici nu-i ofereau cuvîntul cînd se întruneau. Știa că acesta era un unionist înveterat şi nu admitea falsuri la această temă.

Vreau să închei discuţia despre acest diversionist Petrenco, informîndu-vă că pe timpul studenţiei, pe cînd se afla la practică la Bălţi, mai marii partidului (comunist) au trimis ,,Volga” după el să-l aducă la Chişinău ca să-l primescă în partid…

V.G.: – … Dle Bratu, lumea de la noi e bulversată la adresa lui Dabija și ar vrea să ştie acum adevărul, ca să ia atitudine față de acest controversat personaj.

I.B. -  O să încep cu ce spunea, spre exemplu, Serafim Saca despre acest parvenit, Dabija: ,,Cu Nicolae Dabija povestea e şi mai lungă şi, poate, şi mai tristă. La scurt timp după tentativa maiorului Glotov de a mă convinge să-l murdăresc pe Nicolae Lupan în săptămânalul, încă neprivatizat, al lui Dabija, Literatura şi Arta, apare sub semnătura neştiutului de nimeni Sorin Vlaicu o pagină (episodul doi) – Calea lungă a trădării – despre Nicolae Lupan şi Europa lui Liberă.

Mai apoi, la 17 decembrie 1987, scrie Nicolae Lupan în cartea sa Însemnări de desţărat – „instigatorul şi provocatorul procuror Dabija moderează pentru televiziune un fel de proces jdanovist în deplasare, unui trădător de neam şi ţară, avându-i ca martori ai acuzării pe Victor Teleucă, Mihail Murzac, Vladimir Curbet, Constantin Martânovschi şi câţiva consăteni aleşi pe sprânceană…

Tribunalul la care n-a fost admisă niciuna din rudele mele apropiate, scrie Nicolae Lupan în acelaşi volum, a adoptat un „verdict” de înfierare pe care l-au trimis la Europa Liberă, ca să ştie şi cei de la Munchen cât de mult îi face de râs Nicolae Lupan din satul Cepeleuţi. Cele patru surori ale mele, nenumăraţi veri şi verişoare din Basarabia şi Cepeleuţi, au trecut prin mari emoţii în seara când această porcărie sovietică a fost difuzată la radio şi la televiziunea din Chişinău. Cam asta-i cu Dabija…”

Vezi: http://www.jurnal.md/ro/news/regretatul-serafim-saka-despre-securistica-scriitorilor-din-rssm-206222/

V.G.: – Cum putea Dabija să-l denigreze pe Nicolae Lupan, acest MARE ROMÂN BASARABEAN cu o înaltă conştiinţă naţională?

I.B.: – Pe Dabija îl consider cel mai mare  Roșca al zilelor noastre. Iurie Roşca a devenit deja cadavru politic, dar Dabija se află încă pe val… Nu avem timp şi spaţiu să vă povestesc toate cîte le ştiu despre acest idol fals… Am să menţionez doar cîteva secvenţe din ,,activitatea” lui fructuoasă:

În 1988, în plin proces de renaştere naţională, scria în autobiografia sa că părinţii săi au trăit între 1941 şi 1944 sub ocupaţie românească…

V.G.: – Chiar aşa!?

IB.: – Da, și se mîndrea că tatăl său a fost organizatorul colhozului din localitate, iar în fişa personală care însoţea autobiografia sa scria că el cunoaşte limbi străine franceza şi româna (!).

Tot în fişa lui personală mărturisea că pe timpul URSS a avut multe călătorii în diverse ţări străine, inclusiv în cadrul unei croaziere pe Marea Mediterană în 6 ţări capitaliste în calitate de ,,lector al CC al comsomolului în grupe turistice”. Pentru cei care nu ştiu: sub acest paravan se ascundeau ,,băgătorii de seamă”, adică, KGB-iştii.

În fruntea publicaţiei Literatura şi Arta l-a numit chiar CC al PCM în acel an, 1988! Este unicul care se mai menţine şi azi într-o funcţie instalat  fiind de CC al PC din RSSM…

V.G.: – Deci, Dabija este un… veteran comsomolist cu ”merite”!?

I.B.: – Prin 1994 îşi construise deja în Valea Morilor (str Nucarilor-33) o frumuseţe de castel în trei nivele, interesant, pe ce bani?? Acest fapt a ajuns şi la urechile unor ziare, dar dabija îl nega cu vehemenţă. Abia în 2010 l-a înregistrat la Registrul Bunurilor Imobiliare (Cadastru), după care l-a ,,vîndut” feciorului său.

El a mai deţinut un apartament impunător pe str. Teilor – 8, pe care i l-a dat fiicei sale. Mai are o casă la Schinoasa şi un apartament la Telecentru. Şi la Bucureşti, după cum vă spuneam, i-au dat un apartament…

V.B.: – Un ziarist, fie şi redacvtor-şef, nu poate avea un aşa salariu care să-i permită să cumpere atîtea case şi apartamente! De unde avea  Dabija bani??

I.B.: – Că nu erau bani curaţi, nu încape nici o îndoială… Vă spuneam cum a privatizat un monument istoric care face parte din Patrimoniul Naţional – clădirea din str Sfatul Ţării-2. Cu siguranţă că acest lucru s-a făcut cu complicitatea Departamentului pentru Privatizare şi a conducerii de vîrf a R.Moldova – o dovadă incontestabilă că Dabija era protejatul lor… Ştiţi ce a făcut mai departe Dabija cu acest edificiu?

V.G.: – Nu!

I.B.: – L-a ,,vîndut” Fundaţiei pentru Literatură şi Artă, fondatorul căreia, întîmplător, e chiar fiica lui, Doina. Iar Dabija figurează acolo ca administrator. Mai apoi, publicaţia LA închiriază de la Fundaţie acest edificiu şi, astfel, spală cam 1000 de EURO pe lună, după cum am aflat. Deci, totul se face în sînul familiei. Iar cele 4 camere de la etaj le-a dat în chirie unor firme private, banii de pe chirie nefiind contabilizaţi.

După ce a intrat în posesia edificiului cu pricina, chipurile, trebuia reparat capital. A găsit o firmă cu care a întocmit un Act de predare – recepţie a lucrărilor, chipurile,  efectuate la sediul LA, în sumă de 80.600 lei. În realitate, toate aceste lucrări fusese efectuate la castelul său.

Există şi o factură că, chipurile, LA a procurat parchet în sumă de 50.000 lei. În realitate în sediul LA n-a fost montată nici o lamelă. Tot parchetul a fost montat la castelul său…

V.G.: – Cine îl susținea pe Dabija cu atîția bani? Diaspora românească?

I.B.: – … Literatura și Arta de-a lungul mai multor ani avea un tiraj de 4000-5000 de exemplare. El, însă, indica pe ultima pagină, în colţul de jos, tirajul de 19.000-20.000 de exemplare, după care prezenta Departamentului pentru Relaţiile cu Românii de Pretutindeni o factură falsă, unde indica tirajul de pe copertă şi, respectiv, ,,cheltuielile” aferente…

I-au dat bani şi Guvernul nostru (Braghiş, coleg de comsomol…) şi Primăria Chişinăului (pe timpul lui Urechean) pentru organizarea aşa ziselor ,,Zile ale lui Eminescu” sau alte acţiuni pe care le ,,organiza” în cadrul Asociaţiei Oamenilor de Ştiinţă, Cultură şi Artă (AOŞCA). Banii îi primea de fiecare dată de Ziua Oraşului sau imediat după asta. În realitate, îşi aduna cîţiva colegi, îi servea cu cîte o cafea, după care întocmea un proces verbal fals unde trecea ,,cheltuielile”… Falsifica semnăturile membrilor Senatului AOŞCA: Aurel Saulea, Petru Soltan şi Ion Odainîi, pentru care fapt i se deschisese şi un dosar penal, dar, ca de fiecare dată, ieşea uscat din apă…

Cu siguranţă, au mai existat şi alte surse…

V.G.: – Mie nu-mi place tonalitatea descurajantă care predomină în această publicație. Ei cultivă mereu pesimismul, neîncrederea; descurajează populația care, din lipsă de perspective, emigrează. La aproape toate articolele din Literatura și Arta ai putea face un rezumat cam așa: ”Vai, sărmana turturică, zboară, zboară, pînă pică”!

I.B.: – Da… Vă mai amintiţi de serialul său de articole pe prima pagină cu genericul ,,Vai de capul nostru”? În acele articole, Dabija, de fapt, blama, murdărea şi ponegrea întreg  Neamul Românesc. Nu făcea decît să ne inoculeze ideea că suntem nişte imbecili ce merităm să trăim aşa cum trăim şi chiar să …dispărem din istorie.

V.G.: – Da, acele articole mai mult demoralizau societatea. Și, în acest caz, ne întrebăm, în interesul cui lucra?

I.B.: – Ştiaţi că Dabija, alături de Lucinschi, n-a fost prezent şi n-a semnat Declaraţia de Independenţă la 27 august 1991? Deşi venise de la odihnă din Crimeea şi se afla în Chişinău!

În 1994, cînd Snegur venise cu iniţiativa să fie înlocuit imnul ,,Deşteaptă-te, Române”, primul care l-a susţinut a fost Dabija, motivînd că, odată ce suntem stat independent, trebuie să avem şi imnul nostru.

V.G.: – Şi încă şi azi unii îl mai consideră ,,poet național, patriot, unionist…”! Unii chiar se închină ca la un idol acestui comsomolist travestit în unionist. E pur şi simplu dezgustător! Treziţi-vă, oameni buni!

I.B.: – Poporul trebuie să-şi cunoască ticăloşii! Atîta timp cît în fruntea maselor se vor afla aceşti farisei, proroci mincinoşi şi idoli falşi – nu avem sorţi de izbîndă!

V.G.: – Şi cum să cunoască poporul adevărul, dacă mass media tace? Cum să-i deosebească pe adevăraţii patrioţi de trădători, diversionişti şi farisei??

I.B.: – Păi, am mai spus: fiecare dintre cei care cunosc asemenea cazuri, ar trebui să nu tacă, ba chiar au obligaţia morală să vorbească. Acuma sunt atîtea posibilităţi! Trebuie declanşată o campanie amplă de deconspirare a trădătorilor de Neam! Doar aşa putem asana societatea.

Dar, la modul general, ar trebui să ne călăuzim de o regulă de aur: să fim foarte circumspecţi faţă de ,,intelectualii”  formaţi pe timpul regimului sovietic. În oricare dintre ei s-ar putea ascunde un securist! Doar în cazul, cînd avem dovezi incontestabile că o anumită persoană s-a manifestat de-a lungul timpului ca adevărat Român, Patriot (cînd zic Patriot, am în vedere Unionist!) şi asupra acesteia nu planează nici o suspiciune, putem s-o acceptăm în fruntea noastră.

Avem nevoie de lideri noi, mai tineri, dintre cei care au crescut şi au fost educaţi în spiritul Limbii Române şi a Istoriei Românilor, vîrsta acestora nu depăşeşte, de regulă, 40 – 45 de ani…

V.G.: – Dle Bratu,  aş vrea să povestiţi și despre circumstanţele în care a fost declanşat conflictul de la Nistru în 1992, căci pînă astăzi nu se cunoaşte adevărul integral!

I.B.: – Majoritatea cred că de vină e doar Moscova, dar nu este adevărat. Moscova a acţionat de comun acord cu Snegur. Anume lui îi revine responsabilitatea și cea mai mare parte de vină pentru ceea ce s-a întîmplat.

Explic: separatiştii, de fapt, Moscova, îşi începuse acţiunile de rupere a teritoriilor din stînga Nistrului încă în 1990! Aceştia, pas cu pas, lichidau toate autorităţile statului. În primul rînd au lichidat şi înlocuit comisariatele de poliţie, organele judiciare cu de-ale lor.

Formaseră aşa numitele gărzi populare în fruntea cărora se aflau ofiţeri ruşi transferaţi din Armata a 14-a. Tot această Armată i-a înarmat pînă în dinţi, inclusiv cu tancuri şi helicoptere. Iar Snegur, Comandantul Suprem al Armatei din RM, nu întreprindea nimic. Făcea doar nişte declaraţii demagogice.

Frontul Popular, îndeosebi după Congresul al III-lea la care fusese adoptată doctrina unionistă, organiza la fiecare două săptămîni mitinguri şi demonstraţii la care cerea insistent Unirea cu Patria-mamă, căci exista pericolul să fim şterşi cu totul de pe faţa pămîntului dacă rămînem ,,independenţi”.

Snegur ne-a atacat dur şi a declarat: ,,Cine vrea Unirea să scrie cerere, eu am să vă spun cînd se va coace unirea…”.

Pe data de 14 martie 1992 a avut loc un mare miting al Frontului Popular la care eu am propus ca pe data de 28 martie, duminică, să ne adunăm din nou în număr şi mai mare şi să mergem în mod organizat la Prut să scoatem sîrma ghimpată şi să desfiinţăm punctele vamale şi pichetele de grăniceri.

Snegur, speriat de o asemenea turnură a lucrurilor, în ajun, pe data de 27 martie, a decretat Starea de Urgenţă, zicea că ne-a ajuns cuţitul la os şi a chemat populaţia să se ridice pentru a ne apăra Independenţa, Suveranitatea şi Integritatea Teritorială…

V.G.: – Din cîte țin minte, totuşi, n-a anunţat mobilizare generală!

I.B.: – Da, el îşi dădea foarte bine seama că se vor ridica anume Patrioţii, cei care se culcaseră mai înainte în faţa tancurilor şi care doreau cu ardoare Unirea cu Ţara!

V.G.: – ?!  Așa, deci…

I.B.: – Scopul lui era cu totul altul: să-i trimită anume pe adevăraţii patrioţi în foc ca să mai moară o parte din ei şi, astfel, să decimeze Mişcarea Unionistă, care căpătase o amploare înspăimîntătoare pentru Moscova şi sculele lor de la Chişinău.

Formase şi un Stat Major. Din cine credeţi?

V.G.: -  Nu cunosc!

I.B.: – Din foşti generali ruşi ai Armatei Sovietice! Aceştia informau Tiraspolul despre tot ce se discuta acolo! Aşa se explică faptul că separatiştii au ştiut că se apropie vreo cîteva autobuse cu voluntari  la Cetatea Tighinei, i-au atacat şi i-au ucis aproape pe toţi. Aceşti patrioţi voluntari nici nu erau înarmaţi, li se spusese că armele vor fi aduse din urmă, cu altă maşină…

V.G.: – Deci, e clar, a fost o acţiune premeditată a unor criminali de război! Şi nimeni n-a răspuns pentru moartea acestor inocenţi!!

I.B.: – Mai mult, în vîltoarea luptelor mulţi de-ai noştri erau împuşcaţi de la spate… Anume așa, de la mică distanţă, a fost omorît marele Patriot Grigore Vîrtosu din Căuşeni…  

Voluntarii noştri, împreună cu poliţiştii, dădeau dovadă de eroism, eliberaseră Tighina şi Dubăsarii şi avansau spre Tiraspol… Atunci Snegur a ordonat ca ai noştri să se retragă, atît din Tighina, cît şi din Dubăsari… Astfel, separatiştii şi cazacii, foştii puşcăriaşi, trimişi de Rusia aici ca să lupte cu noi, au ocupat imediat poziţiile şi împuşcau în oamenii noştri din tranşeele săpate chiar de aceştia.

V.G.: – Am auzit și eu despre asta, dar nu credeam. Mă gândeam că dacă ar fi fost adevărat, ar fi urmat vreo judecată.

I.B.: – După vreo trei luni de ostilităţi, Snegur s-a dus la Moscova şi a încheiat cu Elţin Acordul de încetare a focului, după care au ciocnit pocalele cu şampanie împreună cu Smirnov…

Anume Snegur, împreună cu Anatol Plugaru, l-au mobilizat pe Ilie Ilaşcu şi l-au trimis în spatele frontului! De fapt, ei vroiau să-l lichideze! I-au organizat cîteva capcane şi doar abilitatea şi intuiţia lui Ilaşcu au făcut să le evite şi să scape teafăr, spre furia celor doi! Ar fi extraordinar să-i luaţi lui Ilaşcu un interviu la această temă.

Iată de ce eu îl consider pe Snegur drept unul din cei mai mari trădători ai Neamului Românesc din istoria noastră multimilenară!

V.G.: – Sunt uluită.  Deci, ruşii îşi fac mendrele aici anume cu mîinile la ,,ai noştri” … Dar despre Dvs nu ne mai spuneţi nimic?

I.B.: – Poate cu altă ocazie, şi nu atît despre mine, cît despre evenimentele la care am fost martor, dar, mai ales, despre soluţiile, aşa cum le văd eu, de ieşire din această situaţie catastrofală în care am ajuns noi, românii din teritoriile româneşti înstrăinate de la est de Prut…Acum am să mă opresc doar la două momente.

În 1980 am organizat la Întreprinderea ,,Moldhidromaş” (pentru prima dată în RSSM la o astfel de întreprindere)  o serată omagială, dedicată celei de-a 130-a aniversări de la naşterea lui Mihai Eminescu. La serată au participat mulţi tineri, vorbitori de limbă română.

Toți ascultau cu nesaţ din Opera Politică a lui Eminescu. Tinerii se pregătiseră, recitau poezii, erau entuziasmaţi, era o atmosferă foarte agreabilă, pînă cînd aceasta n-a fost stricată de Gheorghe Mazilu, pe care-l invitasem. Nu ştiam că-i securist… După care m-a denunţat la KGB… Of, cîte neplăceri am avut din cauza lui.

Şi ultimul… Eram în 1982, fetiţa mea urma să meargă la grădiniţă. În jur nu era nici o grădiniţă moldovenească, aşa că am strîns semnături de la părinţi, am bătut multe praguri, dar am reușit să deschid o grupă moldovenească chiar lîngă căminul familial unde locuiam. Peste puţin timp fetiţa mea s-a îmbolnăvit de o boală grea infecţioasă. Ca prin minune am salvat-o… A fost unicul caz din toată grădiniţa… Oare, întîmplător?

V.G.: – Straniu, desigur! Dle  Bratu, știu că mai sunt încă multe de spus… Poate că va mai urma și partea a V-a a acestui interviu. Eu Vă mulțumesc mult și vă doresc din inimă toate cele bune.

I.B.: – Vă mulţumesc şi eu şi să ne ajute Domnul să fim din nou o Ţară cu tot Neamul grămăjoară, aşa cum am fost pînă la 28 iunie 1940! Doamne ajută!