Ilie Bratu: Unirea -un imperativ! (Interviul integral)

Basarabia, personalități legendare

România – Patria mea!

24 ianuarie 2013 

Un interviu amplu cu Dl Ilie BRATU, realizat de Valentina GĂLUȘCĂ

Schimbările mari în istorie încep întotdeauna de la cei cu viziuni radicale

În ajunul Anului Nou Președintele Nicolae Timofti a decorat cu Ordinul Republicii  mai mulţi deputați ai primului Parlament al Republicii Moldova care au semnat la 27 august 1991 Declarația de Independență.

Printre aceştia îl găsim și pe dl Ilie Bratu, un înflăcărat militant pentru reunirea Basarabiei cu România prin lichidarea consecințelor Pactului Molotov-Ribbentrop.

Ilie Bratu, un unionist “incorigibil”!

  Partea I

Persecuții  pentru românism și unionism

Valentina Găluşcă: – Dle Ilie Bratu, bine aţi venit pe ”Cerul Albastru”. Ce om mare sunteţi! Mă refer nu doar la statura fizică, ci şi la înălţimea politică. Sunteţi un mare român! Un român basarabean în toată verticalitatea şi radicalitatea. M-am convins de asta, studiind activitatea dumneavoastră politică. Am citit articolele şi am ascultat cuvântările dvs la diferite mitinguri din centrul Chişinăului.

De fiecare dată cînd vă adresaţi mulţimii şi-i îndemnaţi la luptă pentru Reîntregirea Ţării şi Neamului Românesc, pentru lichidarea consecinţelor Pactului Stalin-Hitler (Molotov-Ribbentrop), demonstranţii vă susţineau şi scandau cu mult entuziasm, pentru că, de fapt, aceasta este şi dorinţa noastră, a adevăraţilor patrioţi din aceste teritorii româneşti înstrăinate!  

Dle Bratu, de când aţi început să militaţi pentru drepturile noastre legitime?

Ilie BRATU: – De cînd am conştientizat că noi, moldovenii din stînga Prutului, suntem ROMÂNI, parte componentă a Poporului Român, şi că teritoriile dintre Prut şi Nistru sunt teritorii naţionale româneşti, rupte cu tancurile de la trupul României de ocupanţii sovietici în 1940! Era prin 1969, tocmai venisem în Chişinău, după vreo 2 ani de muncă în satul meu natal după absolvirea tehnicumului din Soroca. Locuiam într-un cămin al uzinei unde lucram…

Aici am avut norocul să întîlnesc nişte adevăraţi patrioţi, printre care şi fratele mai mare al lui Nicolae Costin, Vasile, care mi-au şi deschis ochii… Curios din fire şi dornic de a afla adevărul, am început să studiez. Pentru început am studiat operele cronicarilor noştri: Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce, Dimitrie Cantemir, mai apoi am trecut la operele clasicilor: Vasile Alecsandri, Alecu Russo, Bogdan Petriceicu Haşdeu, Mihail Kogălniceanu şi mulţi alţii.

Am început să fac rost și de cărţi de istorie a Românilor, lucrări interzise pe atunci ale diferitor autori români, printre care şi opera lui Nicolae Iorga, Ştefan Ciobanu ş.a. Am studiat şi operele unor autori ruşi cu privire la Basarabia şi populaţia acesteia şi tot aşa, pînă am acumulat suficiente cunoştinţe în materie de Istorie Naţională.

Descopeream lucruri interesante. De exemplu, mare mi-a fost mirarea cînd am aflat că prima carte tipărită la Iaşi în 1643, cunoscută nouă cu denumirea ,,Cazania lui Varlaam”, de fapt, se cheamă ,,Carte românească de învăţătură…”. În prefaţa acestei cărți, scrisă de domnitorul Vasile Lupu, se menţiona că această carte era destinată întregii seminţenii româneşti, atît celor din Moldova, cît şi celor din Ţeara Românească şi din Ţeara Ardealului… 

Student fiind la Institutul Politehnic din Chişinău (acum se numeşte Universitatea Tehnică) eram impuşi să studiem şi să conspectăm operele lui Marx, Enghels şi Lenin. Pe mine mă interesau îndeosebi lucrările acestora cu privire la Basarabia şi în problema naţională. Astfel am descoperit că toţi clasicii marxism-leninismului menţionau că Basarabia este populată de ROMÂNI, care au fraţi de sînge dincolo de frontierele imperiului rus şi care se bucură de cu mult mai multe libertăţi… Evident, toate aceste ,,descoperiri” le răspîndeam pe unde puteam. 

După absolvire, lucrînd ca mecanic-şef la uzina de pompe submersibile din Chişinău, am continuat să studiez şi să propag pe toate căile adevărul istoric despre noi. Cum făceam asta? -  Cineva îmi aducea cărți, iar noi alegeam paginile cele mai sugestive și le fotografiam. Împreună cu Nicolae Negru în fiecare seară făceam sute de fotografii. Din banii noştri! Apoi le distribuiam printre studenți. Era prin anii 1977-1978. Stăteam nopţi întregi închişi în cameră şi făceam fotografii. Atunci nu era Xerox ca să poţi uşor să le multiplici.

V.G.: – Pagini din ce fel de cărţi?

I.B.: – Din diferite, în special din cele despre Istoria noastră, dar mai ales, din Opera Politică a lui Mihai Eminescu cu referire la Basarabia şi politica expansionistă a Rusiei, de care făcusem rost în formă de peliculă fotografică. Cît fac numai constatările lui Mihai Eminescu că “Românii nu sunt nicăieri colonişti, venetici, oamenii nimănui ci, pretutindenea unde locuiesc, sunt autohtoni, populaţie mai veche decât toţi conlocuitorii lor”.

V.G.: – Acum înţeleg de unde aveţi acest patriotism foarte puternic. Acest duh patriotic   care v-a dat discernământ şi curaj a venit la Dvs. prin scrierile lui Eminescu. Iar cine are acest spirit nu mai este un fricos!

I.B.: - Eu cred că Românul a avut întotdeauna de-a lungul istoriei acest spirit puternic, care ne-a unit şi ne-a întărit. Apropo de Eminescu, să vedeţi ce frumos îl caracterizează pe Român: ,,om, a cărui trăsătură distinctivă e adevărul: inteligent, fără viclenie…, fără făţărnicie, bun, fără slăbiciune, n-are o cocoaşă intelectuală sau fizică ce caută a o ascunde, nu are apucăturile omului slab; ii lipseşte acel iz de slăbiciune care precumpăneşte în fenomenele vieţii noastre publice…”. 

V.G.: – Da, dar Eminescu spune că cel care nu are aceste trăsături nici nu poate să se considere un român adevărat. Iată ce zicea: ”Toate figurile acelea fățarnice şi rele, viclene, fără inteligență, toate acelea care ascund o duplicitate în expresie, ceva hibrid, nu încap în cadrul noțiunii (de) ROMÂN”.

I.B.: – Studenții, care intrau în posesia seturilor de fotografii cu întreaga Operă Politică a lui Mihai Eminescu, la citirea acestora aveau o revelaţie, deveneau români convinși. Mulţi dintre ei au devenit mai apoi unionişti convinşi şi au contribuit la propagarea adevărului istoric despre noi. Deja nu mai toleram minciuna comunistă. 

Să vă povestesc un caz. Eram în 1977, în preajma zilei de 24 august. Autorităţile comuniste plasase de o parte şi de alta a Arcului de Triumf nişte plancarde mari, lungi de vreo 15 m, pe care era scris: ,,A 33-a aniversare de la eliberarea Moldovei de sub jugul fasciştilor germano-români”. N-am putut să rabd această tîmpenie, aşa că m-am dus noaptea cu răposatul Gheorghe David (un mare patriot!) şi i-am dat foc!

A doua zi am trecut pe acolo cu troleibuzul şi am văzut că şi cealaltă plancardă (în l. rusă) a fost scoasă. M-am bucurat enorm, înţelegând că, totuşi, se poate de înfruntat aceşti ocupanţi. Mă îmbolnăvisem de-a binelea de acea boală care se numeşte patriotism, iubire de Ţară şi Neam, naţionalism, în sensul frumos al cuvîntului.

Astfel, în acelaşi an (eram doctorand deja…), am avut îndrăzneala să expediez pe adresa Prezidiului Sovietului Suprem al RSSM nişte propuneri la proiectul noii constituţii, care fusese publicat anume cu scopul de a fi  dezbatut de intreaga societate. Propuneam ca limba de stat în RSSM să fie declarată Limba Română; ca frontiera dintre RSSM şi Ucraina să fie modificată astfel, încît nouă să ne revină sudul Basarabiei şi nordul Bucovinei. Le spuneam răspicat că noi suntem români şi că nu există ,,popor moldovenesc” şi ,,limbă moldovenească” şi că noi, românii din teritoriile ocupate, eram supuşi unui proces diabolic de deznaţionalizare şi rusificare…

V.G.: – Aţi avut mare curaj, dle Bratu. Despre toate acestea şi acum este dificil să vorbeşti la Chişinău. Ce a urmat?

I.B.: – Am fost chemat la KGB, m-au interogat trei zile în şir… Mă întrebau: ”Cine ţi-a spus că eşti român? Cine ţi-a spus că această limbă este română?” Le răspundeam cu citate din cronicarii şi clasicii noştri, dar mai ales cu citate din clasicii marxism-leninismului care erau pentru ei ca o icoană. Mă interoga un oarecare Liviu Groppa (cu doi de ,,p”). Nu cunoştea prea multe din opera acestora şi nu credea că Lenin ar fi spus că noi suntem români şi îmi cerea să-i arăt de unde am luat citatul.

Când i-am dat să citească din lucrarea ,,Notiţe critice asupra problemei naţionale”, unde Lenin spune că ,,în Basarabia locuiesc români care au fraţi de sînge dincolo de frontierele imperiului rus şi care se bucură de cu mult mai multe libertăţi” a rămas fără grai. A citit şi recitit acel pasaj de mai multe ori. Se schimbase la faţă, îi curgeau borboane de sudoare. Neavînd ce să-mi spună, după vreo 10 min de tăcere mormîntală, a împins cartea la o parte şi mi-a zis:

,,Măi, Ilie, măi, a fost şi Lenin om, a putut să greşească şi el…”, la care i-am zis că nu i-ar strica să mai pună mina pe carte. Imediat, din camera vecină (presupun că de acolo eram ascultaţi şi înregistrau tot ce vorbeam) brusc au venit doi KGB-işti cu feţele roşii de indignare, unul dintre ei s-a recomandat Chiorăscu, celălalt (nu i-am reţinut numele) zicea că-i procuror. Unul din ei îmi zise: “ticălosul ăsta studiază, pe ăsta cu mîinile goale nu-l poţi lua, el trebuie, pur şi simplu, lichidat! …”

V.G.: – Deci, atunci KGB-ul vă considera un ROMÂN ”incorigibil”, iar acum unii vă zic: ”un UNIONIST “incorigibil”Din cauza asta vă persecutau și atunci, și vă marginalizează și acum.

Oh, dar ce memorie aveţi! Mai ţineţi minte operele lui Lenin, acest criminal extremist? Dar, să ştiţi, şi eu am conspectat aproape toate lucrările lui căci, altfel, nu aş fi putut absolvi Universitatea. Ce timpuri au fost… Şi ce a urmat?

I.B.: – Ca să fie mai convingători, tot îmi băgau sub nas Codul penal ca să ştiu ce mă aşteaptă pentru ”naţionalism” şi ”antisovietism”. Şi-mi mai ziceau ,,prieteneşte”: ,,Tu cu cine te pui, nu-ţi dai seama că noi te putem lichida cît ai clipi din ochi?”.  Am fost obligat să le scriu că mă oblig să nu mai vorbesc cu nimeni la acest subiect, că nu voi mai propaga convingerile mele…

Dar am încheiat, totuşi, cu fraza: ,,Dar nimeni n-o să mă convingă că noi nu suntem români şi că nu vorbim româneşte!”. 

Imediat după asta m-au exmatriculat din doctorantură şi mă urmăreau la orice pas. Deşi revenisem la locul anterior de muncă, simţeam presiunea, nu numai din partea lor, dar şi din parte conducerii uzinei care fusese informată despre isprăvile mele. Nemaiputînd suporta, am vost nevoit să mă concediez. După care nu mă mai angaja nimeni. În toate secţiile de cadre lucrau KGB-işti. Am fost nevoit să mă angajez ca muncitor, dar nici aşa nu-mi dădeau pace.

Era în anul 1984. Tocmai mă angajasem ca muncitor la uzina de beton armat, cînd m-au chemat să trec comisia medicală la comisariatul militar, deşi trecusem de 35 de ani şi nici nu eram apt pentru serviciul militar. Cînd am ajuns şi la psihiatru (o rusoaică), aceasta mi-a zis că urmează să mă internez în spitalul de psihiatrie pentru observaţii. M-au internat într-o secţie prealabilă pentru a-mi stabili diagnosticul ca, ulterior, să fiu transferat în secţia ,,corespunzătoare”.

Deşi ,,medicul” (o evreică) nu mă întreba nimic, simţeam că mi se pregăteşte ceva. Am avut intuiţia să mă strecor în cabinetul acesteia cînd lipsea şi am citit ce scria în fişa medicală: că am dureri de cap, insomnii, obsesii, că nu mă orientez în timp şi spaţiu.  Era clar: vroiau să mă nimicească cu astfel de metode.

Mi-am luat inima-n dinţi şi am discutat cu dna medic. I-am reproşat că nimic nu-i adevărat din cele scrise despre mine şi i-am zis că nu mă jelui pe nimic şi că sunt perfect sănătos în plan psihic. La care ea mi-a răspuns: ,,credeam că tu asta vrei, ca să scapi de armată…” I-am zis că nu şi am rugat-o să rupă foaia aia şi să scrie adevărul. Aşa a şi făcut, în scimbul a cîtorva cărţi pe care i le-am dăruit, și care nu se prea găseau pe atunci.

 V.G.: – Deci, medicii colaborau cu KGB-ul…

 I.B.: – Da!

 V.G.: – De fapt in anii ”60-70”,  în perioada  post-stalinistă era un pic de libertate. Politica sovietică de atunci era orientată deja spre re-educarea celor inconvenienţi. Se recurgea la ”spălarea creierilor”. Iată de ce te întreba KGB-istul cela mereu de unde ştii că eşti român. Ca să afle sursele şi să le lichideze, ca să nu aibă şi alţii acces la adevărul nostru naţional.

Pe timpul lui Stalin nu ai fi scăpat. Un unchi de al meu pe timpul lui Stalin, pentru un fleac, a fost dus în Siberia. S-a întors abia peste vreo 20 de ani, fără unghii la picioare, căci degerase de frig. Dar mulţi alţii nu s-au mai întors.   

I.B.: – Adevărat. Oricum, generaţia mea tot a avut mult de suferit, fiind persecutaţi şi marginalizaţi toată viaţa. După ce am fost exmatriculat din doctorantură, nu mă angaja nimeni. Agenţii KGB-ului informau contra mea peste tot, folosindu-se de cadrele de conducere de la întreprinderi.

V.G.: – Adevărat. Atunci nu numai medicii dar şi persoanele de la conducerea întreprinderilor colaborau cu securitatea, altfel nici nu ajungeau în acele posturi. Aţi fost vreodată membru al PCUS?

I.B.: – Nu! Doamne ferește!

V.G.: – V-a ferit Dumnezeu. La timp aţi înţeles adevărul. Aşa că mulţumiţi celor care vă dădeau acele pagini să citiţi şi lui Eminescu! În acele timpuru, la Politehnică era o mare trezire națională. KGB-ul începuse să-i persecute foarte aprig pe românii înflăcărați patriotism. S-au găsit documente de arhivă, s-au scris articole în mass media.

Vezi: http://adevarul.ro/moldova/constiinta-nationala-romaneasca-politehnica-chisinau-i ex.html

Au fost mari persecutii. Totuşi, acea perioadă de rezistenţă naţională nu a trecut în van. Anume acea generaţie a pregătit trezirea conştiinţei româneşti la Chişinău, anii ceea fiind o perioadă premergătoare Marii Adunări Naţionale de la 27 august 1989. Deci, lupta şi sacrificiul acelei generaţii de tineri nu a fost zadarnică, nu a fost în van.

I.B.: – Bineînțeles, şi mă mîndresc cu asta!  Deşi am fost în permanenţă urmăriți, marginalizaţi, discriminaţi şi persecutaţi. Dar, slavă Domnului, am rezistat şi am mai şi făcut cîte ceva…

V.G.: –  În acel timp nimeni nu mai vorbea deschis că suntem români. Deja o întreagă generaţie avea ”creierii spălaţi” de propaganda sovietică. Nimeni nu mai spunea în glas ce gândea. Ni se inculcase adânc în inimă frica. În şcoli copiii erau mereu impuşi să repete, să spună în glas că suntem o naţiune moldovenească, că limba noastră este înrudită şi apropiată cu limba  slavă… Părinţii mei, de exemplu, ştiau adevărul, dar cu mare frică şi rezervă ne spuneau, căci trecuse prin mari persecuţii şi se temeau că noi, copiii, vom spune la şcoală ce auzim acasă de la părinţi. Părinţii se temeau de deportări…

Iată de ce securiştii vă întrebau de unde ştiţi  ce ştiţi, căci ei, probabil, deja raportaseră Kremlinului că această populaţie este atât de ”re-educată”, încât şi-a uitat obîrşia.

I.B.: – Apropo, despre acel Groppa. L-am întâlnit ulterior de mai multe ori la mitingurile și demonstraţiile Frontului Popular, dar cînd mă zărea – spăla putina. Omul era în misiune în continuare.

V.G.: – Ce coincidenţă! Că şi eu am întâlnit la un miting pe un KBG-ist care mă persecutase în universitate – Klobuţki, fost secretar de partid la Universitatea de stat. Mereu mă chema la discuție la ședințele biroului de partid, fără oarecare motive, doar așa, pentru ”profilactică”, cum ziceau ei, fiindcî aveam rude în România. Cred că toţi jurnaliştii care au fost studenţi pe timpul când el lucra acolo, îl ţin bine minte. Hm… şi venise la miting, dar s-a retras când m-a văzut. Apoi am aflat că plecase cu totul din Moldova undeva în Rusia.

I.B.: – Nu mă temeam de moarte. Dar, evident, nu voiam să mor… Prietenul meu, cel cu care incendiasem placatul acela sovietic de lângă Arcul de Triumf, a scris o scrisoare lui Brejnev împotriva războiului din Afganistan.

V.G.: – Ooo! Bravo, ce curaj!

I.B.: – Pentru asta a fost arestat şi internat la un spital de psihiatrie din Dnepropetrovsk unde a fost ţinut trei ani. Apoi, revenit la Chișinău, iar a fost prins şi închis la Spitalul de Psihiatrie din Costiujeni. Dar la Chișinău se declanşase deja procesul de trezire a românilor basarabeni, începuse lupta pentru eliberarea naţională. Și sub presiunea demonstranţilor, care ajunseseră cu protestele şi la Spitalul de Psihiatrie unde acesta era ţinut, l-au eliberat. Dar ”tratamentul” de acolo, probabil, i-au grăbit moartea. A murit în floarea vîrstei!

V.G.: – Cum aţi supravieţuit?

I.B.: – Greu, dar am supravieţuit. Ştiam de ce sunt capabili. De aceea uneori tăceam şi eram mai prudent. Dar KGB-ul, acum FSB-ul, nu a încetat să ne vâneze pe noi, cei care nu le conveneam, chiar şi  acum după ce R.Moldova devenise ,,independentă”. Mi-au organizat de-a lungul anilor cinci atentate…

Primul atentat a fost în anul 1991. Eram atunci deputat în primul Parlament al Republicii Moldova. Eram un unionist aprig. Eu ziceam atunci: ”Nu trebuie să scandăm la mitinguri: ”Unire, moldoveni!” ci ”Unire, frați români!”.”

V.G.: – Da, îmi amintesc! Într-adevăr, prin anii ceea aşa scandam la mitinguri: ”Unire, moldoveni!”. Eu mă miram, dar mi se spunea că trebuie treptat să înaintăm la trezirea maselor. Nu ştiam că este o diversiune.

I.B.: – Păi, eu am înţeles că se încearcă să fim dirijaţi din altă parte. Iată de ce ceream să scandăm: ”Unire, fraţi ROMÂNI!” căci vedeam pericolul înspre care ne înclinau colaboraţioniștii duplicitari infiltraţi printre noi. Dar mulţi din conducerea Frontului Popular erau securişti şi nu mă ascultau…

Tot eu, încă în 1990, lansam lozinca: ”Jos, hotarul de la Prut!”. Consider, că din aceste motive mi-au organizat  primul atentat.

Locuiam atunci la Cojuşna. Venise un fost puşcăriaş acasă cu un cuţit mare să mă taie. Şi ar fi făcut-o, dacă mă găsea. Am avut noroc că nu eram acasă. Dar mi-a speriat familia, copiii.

Al doilea atentat a fost în anul 1992. Au încercat să mă calce cu o maşină.

Al treilea atentat a fost în 1995, au încercat să mă iradieze.

Am fost prieten cu Nicolae Costin, primul primar al municipiului Chişinău. Am fost la el la spital, era deja în stare gravă. Acolo mi-a spus cum l-au iradiat. De la el aflasem care sunt primele simptome cînd eşti iradiat. Simţeam şi eu acele simptome: ameţeli, mă umflam în burtă, mă dureau toate organele interne…

M-am dus la Dabija (eram în relaţii bune cu el pe atunci) şi l-am rugat să-mi facă rost de un dozimetru. Mi-a dat acel dozimetru si m-am dus în cabinetul unde lucram. Am rămas uluit! Dozimetrul indica un nivel de radiație cu mult mai mare decât norma. Norma era 11, dar dozimetrul arăta 50…

Seara, după lucru m-am dus acasă, lăsând dozimetrul în sertar. Când am venit, a doua zi, nu mai era. Se vede că securiştii au aflat, au venit şi l-au luat şi, probabil, au extras şi capsula radioactivă pe care o fixase.

V.G.: – Aţi avut noroc să aflaţi la timp! Dar când te gândeşti cîtă lume o fi fost iradiată fără a afla, neavând de unde să ştie. KGB-iştii ne vânau în mod diferit pe fiecare.

I.B.: – Da, ei intră peste tot fără să ştim noi şi îţi pot plasa orice.

V.G.: – Ştiu. Au intrat şi în apartamentul nostru și mi-au furat documente, care erau probe pentru judecata, dar asta este altă temă…

I.B.: – În 2008, deja pe timpul lui Voronin şi Reşetnicov, mi-au organizat alte 2 atentate cu maşina după un miting la care eu am afirmat: ,,Celor care-i zic R.Moldova Ţară – să li se usuce limba în gură!”. Iar lui Voronin, care tocmai declarase că el nu este preşedintele românilor, că el e moldovean şi că aici locuiesc moldoveni, i-am zis cu text deschis:

,,Dle tovarăş Voronin! D-ta, care te lauzi că eşti mare moldovean, vreau să-ţi spun că nici moldovean nu eşti! Etnonimul ,,moldovean”, ca şi glotonimul ,,limba moldovenească”, provin de la rîul Moldova, rîu care curge de cealaltă parte a Prutului.

Astfel, doar cei din dreapta Prutului au dreptul să se numească moldoveni, dar d-ta, după analogie, avînd în vedere că prin capitala Republicii Molotov-Ribbentrop curge rîul Bîc, ar trebui să te numeşti bîcean, iar limba pe care o vorbeşti s-o numeşti corect: limba bîceană”. 

…Eram la Cahul. Mi-au defectat frînele de la maşină, nu funcţionau deloc. Eu am observat asta doar după ce pornisem la drum. Vă închipuiţi cum am venit de la Cahul până la Chişinău fără frîne?!

V.G.: – Of, Doamne fereşte! Nu doresc nimănui aşa ceva…

I.B.: – Am scăpat şi atunci. Dar mi-au deschis cinci (!!!) dosare penale. Era pe timpul lui Voronin! Asta – pentru activitatea şi afirmaţiile mele la diferite mitinguri, emisiuni la Vocea Basarabiei, la diferite posturi de televiziune sau în presă în cadrul Mişcării Unioniste din R.Moldova (MURM) pe care o constituisem încă în  2005. În loc să ne înregistreze, ne-au mai întocmit încă un dosar penal.

Au mobilizat toată poliţia din Republică şi CCCEC-ul ca să-l pună la punct pe antistatalistul Ilie Bratu. Au fost interogaţi şi s-au întocmit procese verbale la circa 3000 de semnatari din listelor MURM. Unii au fost speriaţi, alţii – daţi afară de la serviciu , şantajaţi, ameninţaţi.

Abia după un an de ,,muncă asiduă”, după ce venise AIE la putere, dosarul a fost închis din lipsă de probe, dar MURM aşa şi n-a mai fost înregistrată! Iar oamenii, speriaţi, s-au retras. Trebuia s-o luăm de la capăt, dar eu nu mai aveam bani. Intrasem şi în datorii… Îi întrebam: ”Ce are CCCEC cu înregistrarea unei formaţiuni politice?” Nu-mi răspundeau…

V.G.: – Cum de aţi supravieţuit în toţi aceşti ani? Ştiu că aţi fost impus de situaţie să emigraţi…

I.B.: – Mi-a fost foarte greu. La anii mei să emigrezi şi să stai peste hotare fără lucru… Cheltuisem toţi banii proprii ca să fac Mişcarea Unionistă. Am vândut ce aveam, am achitat o parte, dar nici acum n-am scăpat de datorii…

V.G.: – De ce nu aţi încercat să găsţii sponsori pentru partid?

I.B.: – Am încercat. Din păcate, cei cu bani din R.Moldova sunt de cealaltă parte a baricadei, iar România ajută pe cine nu trebuie! Roşca este acum foarte bogat. A primit mulţi bani, dar a lucrat cu bani româneşti împotriva intereselor României!

Şi la noi, şi în România, în serviciile secrete sunt infiltraţi mulţi colaboraţionişti ai unor structuri dirijate de Moscova. Foştii agenţi KGB, care lucrau cândva sub acoperire, au rămas în funcţii şi continuă să controleze şi azi totul. Subvenţii au primit şi continuă să primească cei care colaborează cu aceste structuri.

V.G.: – Straniu..!

I.B.: –După 1989 România a fost (şi mai este) condusă de francmasoni şi agenţi ai Moscovei. Aceştia au avut şi au o altă misiune, nu să sprijine forţele unioniste din stînga Prutului. …

Vă miră? Dar acesta este adevărul! Iar noi, patrioţii, suntem scindaţi, dispersaţi… Cineva face diversiuni. Suntem dirijaţi dinafară.

Este imperios necesar ca unioniştii, adevăraţii patrioţi din stînga Prutului, să-şi unescă forţele, cît nu este prea tîrziu! Da, e necesar să facem tot posibilul pentru Reîntregirea grabnică a Ţării. Aceasta este unica noastră salvare!

V.G.: – Dar AIE promite că ne va duce în UE, poate atunci ne vom uni, nu credeţi?

I.B.: – Povestea despre integrarea R.Moldova în UE ca ,,stat independent” este cea mai mare minciună şi păcăleală pe care au promovat-o vreodată guvernanţii de pe malul Bîcului, evident, pentru a induce lumea în eroare şi pentru a se menţine la putere, urmărindu-şi propriile interese… N-am să înşir toate argumentele care demonstrează că R.Moldova nu are nici o şansă să devină parte a UE de una singură, ca stat independent. Unica soluţie este calea germană! Articolele mele le găsiți

pe blogul meu http://iliebratu.blogspot.com şi pe contul meu de pe facebook https://www.facebook.com/ilie.bratu 

Un lucru, totuşi, vreau să-l subliniez: existenţa în continuare a Republicii Molotov-Ribbentrop ca ,,stat independent” este echivalentă cu stingerea fiinţei naţionale în aceste teritorii în foarte scurt timp!

––––––––––––––––––––––––––––––––––––