Pe data de 24 noiembrie 2012 în orașul francez Strasbourg a avut loc
ședința de constituire a Clubului Liberal Strasbourg. La ședință au participat membrii
Grupului de Inițiativă pentru crearea unui Club Liberal în acest oraș cât şi alţi
cetățeni ai Republicii Moldova cu domiciliul la Strasbourg. Persoanele prezente
la întrunire şi-au expus părerea despre situația social-politice din Republica
Moldova. Gheorghe Bobeică, jurnalist independent acreditat la Consiliul
Europei, a subliniat faptul că în contextul reformelor promovate în ultimii
trei ani de către Alianța pentru Integrare Europeană aflată la guvernare, este
important ca cetățenii aflați peste hotare să se implice cât mai activ în viața
politică internă din Republica Moldova, pentru a susține cursul spre integrare
europeană. Dînsul a mai menționat că « în ultimele cîteva luni la Chișinău
apar ca ciupercile după ploaie multe partide politice de stînga, cu opțiuni
revanşarde și revizioniste, care doresc alipirea statului nostru la așa-numita
„uniune vamală” împreună cu niște state guvernate de regimuri despotice (Rusia,
Kazahstan, Belarus, etc.). În aceste condiții, este de o importanță primordială
ca diaspora să se mobilizeze și să lupte în mod activ, utilizând instrumentele
democratice și ale libertății individului protejate de statul de drept, pentru
promovarea obiectivului suprem: integrarea în Uniunea Europeană. Această
opțiune este singura care este în măsură să ne aducă nouă tuturor – și celor
rămăși acasă, și celor din străinătate – mult dorita stabilitate politică,
prosperitate economică și libertate. »
În contextul
celor discutate, cei prezenți la reuniune au fost de acord că astăzi în
Republica Moldova formațiunea politică cea mai capabilă de a promova interesele
strategice ale statului este Partidul Liberal. Prin personalitățile aflate la
conducerea sa, care sunt străine de orice bănuială privind implicarea în
activități dubioase, Partidul Liberal a demonstrat pe parcursul anilor că este
o formațiune care promovează oameni onești și responsabili, adevărați patrioți
ai neamului. Toți cei prezenți la adunare au semnat Cereri de aderare la
Partidul Liberal și au susținut în unanimitate crearea Clubului Liberal
Strasbourg, în calitate de organizație a membrilor și susținătorilor Partidului
Liberal în inima Europei – orașul Strasbourg. În urmă discuțiilor între membrii
Grupului de Inițiativă, a fost adoptată, cu majoritate absolută de voturi,
decizia de a-l alege pe dl Gheorghe Bobeică în calitate de Președinte al
Clubului Liberal Strasbourg.
Clubul Liberal
Strasbourg se va implica activ în viața diasporei persoanelor originare din
Republica Moldova din regiune, și va colabora intens cu alte Cluburi Liberale
existente în Franța și în alte țări.
0 commentaires:
Trimiteți un comentariu