Deputatul
în bundestagul german Manfred Grund, în cadrul forumului "UE – R. Moldova"
care a avut loc zilele acestea la Berlin a declarat: ,,Decizia unirii Republicii Moldova cu
România aparține în totalitate poporului țării. La etapa actuală nu există o
majoritate politică, nici forță politică serioasă, care ar putea promova
sloganul unirii cu România prin lozincile sale”. (http://unimedia.info/stiri/deputat-german-transnistria-nu-va-deveni-o-bariera-in-integrarea-moldovei-la-ue-53579.html)
Într-adevăr, Unirea se va produce atunci, cînd majoritatea
populaţiei băştinaşe din stînga Prutului va conştientiza că suntem români,
parte componentă a Poporului Român, că limba pe care o vorbim se numeşte Limba
Română, că teritoriile dintre Prut şi Nistru sunt teritorii naţionale
româneşti, smulse în mod barbar de la trupul Ţării de ocupanţii sovietici, şi
de beneficiile revenirii la trupul Patriei-mamă. Aceste obiective se pot realiza
numai dacă în R.Moldova va fi creată acea forţă politică serioasă, despre care
vorbea şi dl Manfred Grund, cu structuri veritabile în majoritatea
localităţilor, prin care să-şi desfăşoare activitatea în rîndurile populaţiei,
mai ales celei de la ţară. Îşi propusese aceste obiective FDRM-ul lui Dabija,
dar timpul mi-a dat dreptate: a fost o diversiune prin care respectivul
personaj încă în 2006 a strîns grămăjoară aproape toată intelectualitatea, a
urcat-o în vagoane şi a trecut-o pe linie moartă, a scos-o din joc, ca nu cumva
aceasta să se consolideze în jurul Idealului de Reîntregire a Ţării, promovat
în acei ani de dominaţie comunistă cu mult curaj şi cu riscurile de rigoare de
Mişcarea Unionistă, despre care actualii ,,leaderi” se fac că n-au auzit, deşi i-au
preluat ideea şi se inspiră din documentele acesteia... Neamul nostru niciodată
n-a dus lipsă de cozi de topor! Afirm cu toată responsabilitatea şi în
cunoştinţă de cauză: aşa ,,personalităţi” ca Nicolae Dabija, Constantin Tănase,
Anatol Petrenco, Valeriu Matei şi mulţi alţii, nemaivorbind de roşca şi
camarila sa, au făcut mult rău cauzei naţionale, practic, au distrus şi
anihilat curentul unionist din R.Moldova, foarte puternic prin anii 1990-1993,
pînă la venirea lui roşca în fruntea FPCD... Aşa se face că în Republica
Molotov-Ribbentrop la ora actuală lipseşte o forţă politică serioasă de
orientare naţional-patriotică, unionistă, aceasta, repet, trebuie creată de
urgenţă! Iar primul pas pe care trebuie să-l întreprindem în acest sens este să
identificăm leaderul, persoana, capabilă să adune sub umrela unei eventuale Mişcări (Partid) pentru Reîntregirea Naţională pe toţi unioniştii din stînga Prutului, indiferent dacă aceştia sunt de
orientare liberală, social-democrată, creştin-democrată ş.a.m.d. şi asupra
căruia nu planează suspiciunea de a fi colaborat cu serviciile secrete. Evident,
PNL-RM nu este acea forţă politică, iar despre leaderul acestuia nici nu mai
vorbesc… Unii îşi fac iluzii că prin marşuri ale Unirii, organizate de unii şi
aceiaşi pretinşi leaderi de la centru în diferite localităţi din întreg spaţiul
românesc, vor realiza Unirea… Marşurile Unioniste îşi au rostul cînd
sunt bine organizate anume de leaderi
locali consacraţi, şi dacă la acestea participă din ce în ce mai multă lume
de la faţa locului. Dar cînd aceiaşi oameni aleargă să mărşăluiască ba la
Cahul, ba la Bălţi, ba la Chişinău, ba la Bucureşti, fără să fie antrenaţi şi
cei de la faţa locului - apare un mare semn de întrebare... Iar felul cum au
fost pregătite şi desfăşurate cele de la Cahul şi Bălţi nu pot fi catalogate
decît provocări, ca să nu zic diversiuni... Mi-a lăsat un gust amar (deşi unora
le pare că a fost un triumf) şi Marşul de la Bucureşti din 21 octombrie, la
care au participat doar 3000 de persoane, şi asta - după Marşul de la Chişinău
din 16 septembrie, la care participaseră 10.000 de persoane! E cumva
Bucureştiul mai mic decît Chişinăul, sau, în toată România, sunt mai puţini
unionişti decît în R.Moldova? Concluzia mea în urma Marşului de la Bucureşti este
univocă: ,,organizatorii", mai bine zis, cei care stau în spatele lor, au
vrut să ne transmită un mesaj: România nu vă vrea! Aici e diversiunea, oameni
buni (pînă cînd, Doamne?), ştiindu-se faptul că peste 87% din populaţia
României îşi doreşte Reîntregirea Ţării!
Vă îndemn o dată în plus, stimaţi compatrioţi: nu fiţi indiferenţi,
implicaţi-vă, daţi-vă cu părerea, haideţi, toţi împreună, să identificăm leaderul de care avem nevoie! Eu îl vedeam în
această postură pe dl Dorin Chirtoacă, dar se pare că domnia sa aşa şi nu se
poate desprinde din îmbrăţişările unchiului său… Este foarte important ca
persoana pe care o propunem să şi dorească să-şi asume această mare responsabilitate,
mai ales că va trebui să asigure şi suportul financiar, deloc de neglijat!...
26 octombrie
2012 Ilie Bratu
0 commentaires:
Trimiteți un comentariu