QC

joi, 19 aprilie 2012


MOLDOVENII DIN FRANȚA CER ADOPTAREA LEGII ANTIDISCRIMINARE. IATĂ APELUL LOR
Apel către reprezentanţii clasei politice din Republica Moldova, către reprezentanţii mişcărilor şi asociaţiilor obşteşti, către reprezentanţii clerului.

Noi subsemnaţii, reprezentanţii diverselor asociaţii obşteşti formate din cetăţeni ai Republicii Moldova stabiliţi în Franţa, adresăm acest apel către clasa politică din ţară în vederea urgentării acţiunilor menite să conducă la liberalizarea regimului de circulaţie pentru cetăţenii moldoveni în spaţiul Uniunii Europene, şi anume adoptarea Legii privind prevenirea și combaterea discriminării – una dintre condiţiile în baza căreia Republica Moldova poate demara dialogul cu structurile europene.

Noi, cetăţenii Republicii Moldova din Franţa, suntem confruntaţi zilnic cu sute, mii, zeci de mii de drame familiale: familii despărţite, copii crescuţi fără părinţi, imposibilitatea pentru mulţi de a-şi petrece în ultimul drum apropiaţii, de a asista la naşterea ori nunta copiilor...

Urmărim cu mare atenţie discuţiile privind Legea antidiscriminare, conţinutul caruia rămîne dealtfel necunoscut pentru publicul larg. Sîntem surprinşi de faptul că acest proiect de lege e prezentat de unii actori politici, dar şi feţe bisericeşti şi reprezentanţi ai societăţii civile, dintr-o perspectivă absolut falsă, opiniei publice fiindu-i indusă ideea că ar fi vorba de un text ce ar favoriza sau chiar promova practici contrare tradiţiilor creştine ortodoxe. Argument ridicol, dacă e să ţinem cont de faptul că ţări precum Grecia, Cipru, România sau Bulgaria au adoptat legi similare. Aceste declaraţii sînt cu atît mai incoerente cu cît sute de mii de moldoveni, inclusiv membri şi apropiaţi ai familiilor celor care se pronunţă vehement contra adoptării acestei legi, muncesc în ţările UE, unde acte normative cu conţinut similar sînt aplicate de ani buni, fără ca numărul crimelor sexuale, divorţurilor sau copiilor abandonaţi să atingă nivelul imbatabil din ţările din spaţiul CSI. Speculaţiile şi dezinformările la acest subiect sînt absolut nefondate: în Franţa, pentru a aduce doar un exemplu, unde această lege este în vigoare, instituţia căsătoriei rămîne a fi una tradiţionalistă.

În opinia noastră, atacurile vizînd Legea antidiscriminare nu au decît un singur scop: sabotarea procesului de integrare europeană a Republicii Moldova. Contestatarii acestei legi apără interese politice şi geopolitice meschine, ignorînd interesele ţării şi a cetăţeanului de rînd, omiţînd deliberat dramele umane legate de imposibilitatea de a circula liber în spaţiul european, „uitînd” că o bună parte din ei îşi au veniturile personale asigurate parţial de remitenţele celor plecaţi în străinătate.

Îndemnăm reprezentanţii Alianţei pentru Integrare Europeană să intensifice eforturile de comunicare şi dialog cu cetăţenii în scopul

i) de a explicita şi a educa populaţia cît priveşte modalitatea aplicării şi necesitatea adoptării Legii antidiscriminare,

ii) de a aduce la cunoştinţa fiecărui adevărata amploare a acestui act normativ,

iii) de a combate vehement orice speculaţie şi manipulare, care se practică prin dezinformarea continuă a cetăţeanului de rînd.

Facem apel către toţi cei care au reticenţe faţă de proiectul de Lege antidiscriminare, îndemnîndu-i să-şi reconsidere poziţiile, să analizeze bine lucrurile, inclusiv situaţia sutelor de mii de moldoveni aflaţi în UE şi a familiilor lor rămase acasă, pentru care libertatea circulaţiei este o nevoie stringentă, şi să contribuie constructiv la eforturile de liberalizare a regimului de circulaţie pentru cetăţenii moldoveni în spaţiul UE.

Asociaţia „IMPACT – IMPreună ACŢionăm Agissons Ensemble” – Vitalie Vovc
Asociaţia „Jeunes Moldaves à Paris” – Dumitru Vicol
Grupul de iniţiativă „La Paris.net” – Vasile Calmaţui
Asociaţia Doctorilor şi Doctoranzilor Basarabeni din Franţa – Dorin Duşciac
Asociaţia „Ştefan cel Mare” – Nicolae Dragomir
Asociaţia „Mihai Eminescu” – Margareta Luță
Asociaţia femeilor originare din R.Moldova în Franţa - Svetlana Postolachi
Asociaţia Pro-diaspora France – Ion Ciobanu
Asociaţia Alianţa pentru Sprijinirea Basarabiei – Gheorghe Furdui

https://www.facebook.com/StiriLocale.md

0 commentaires: