Reportaj video de Gheorghe Bobeica
Aseară am ascultat conferinţa prezentată de domnişoara Gina Puică de la Universitatea din Strasbourg având ca subiect viaţa şi opera lui Emil Cioran, la 100 de ani de la naştere. Publicul a fost divers, alcătuit din tineri şi mai puţin tineri, studenţi, profesori, medici etc., romanofoni şi francofoni – ceea ce a obligat-o pe conferenţiară să se adapteze din mers – dornici cu toţii să se afunde în opera atât de complexă şi derutantă a ilustrului nostru compatriot. Soclul credinţei celor mai tineri şi neobişnuiţi cu verbul lui ucigaş a putut fi zgâlţâit la ascultarea unor citate iconoclaste, iniţiaţii s-au mirat, la rândul lor, cum de pot fi pronunţate cuvinte atât de blasfematorii în tinda biserici. Dar şi mai miraţi au fost cei care încă nu ştiau că Emil Cioran era fiu de preot…
Da, am descoperit – sau redescoperit – un Cioran fiinţial ataşat de Răşinariul natal (sinonim, pentru el, cu paradisul), sfâşiat apoi când l-a părăsit la vârsta de 10 ani, fidel lector al bibliotecilor din Sibiu – mai ales al bibliotecii germane, unde descoperă pe Nietzsche şi alţi filosofi care-i marchează spiritul - poliglot, colaborator la vârsta tinereţii al unor reviste din Bucureşti, naţionalist, visător, vizionar, răzvrătit, pesimist, insomniac, morbid... L-am însoţit mai pe urmă în drumul către Franţa, în studenţia interminabilă la Sorbona, renunţarea cu regret la limba română cea atât de expresivă - dar destinată unui spaţiu cultural limitat - şi adoptarea francezei (ceea ce l-a determinat să-si schimbe stilul!), l-am zărit prin saloanele şi cafenelele Parisului, prin grădina Luxemburg, până la mansarda unde şi-a scris cea mai mare parte din operă.
Dornic de afirmare, dar dispreţuitor al onorurilor, grijuliu faţă de destinul cărţilor lui, dar neglijent cu caietele de memorii... Contradictoriu (îl "calomnia" pe Dumnezeu, dar îl felicita pe părintele Stăniloae pentru scrierile lui teologice!), provocator (se declara mizantrop, dar se sacrifica pentru cei care aveau nevoie de ajutor), depresiv si "marrant" - cum le place să spună despre el francezilor care se încumetă să-l citească. Domnisoara prof. Puică ni l-a revelat pe Cioran aşa cum a fost : genial, complex, uman, neînţeles, dar mai ales răzvrătit. Impotriva a tot. In primul rând împotriva lui Dumnezeu, căruia îi reproşa faptul de a-l fi abandonat într-o lume lume atât de ostilă. Si care nu se lasă pătruns cu instrumentele minţii omeneşti. Ceea ce Cioran nu a putut adminte nicidecum şi niciodată.
Sunt convins că publicul a rămas marcat într-un fel sau altul de acestă evocare, nimeni nu a părut să plece de la conferinţă indiferent.
Rămâne mai presus de toate un adevăr pe care nu trebuie să-l utiăm în astfel de momente : că "întelepciunea omenească este vanitate şi nebunie" dacă nu este luminată de flacăra credintei. Sfânta Scriptură ne reaminteşte iarăsi şi iarăşi acest adevăr: Dumnezeu ne-a înzestrat cu raţiune (ce lucru fragil! - o pierdem de azi-pe-mâine) nu spre a ne aroga puteri supranaturale, ci spre a-I înţelege voia pe care El Insuşi ne-a descoperit-o. A pretinde să pătrundem cu mintea noastră Fiinţa dumnezeiască reprezintă o vanitate nemăsurată!
Adevăratul altar al întâlnirii omului cu Dumnezeu este inima. Acolo a lăsat El ceva din Fiinta Lui, acolo a semănat Creatorul grăuntele dragostei. Căci El ne-a iubit fără să ne ceară nimic. Nu putem intra în comuniune cu Dumnezeu decât prin iubire şi prin credinţă, raţiunea vine după aceea si le însoţeşte pe cele două, le urmează de fapt.
Ce fericit ar fi fost Cioran dacă nu ar fi exclus acest lucru!
In comuniune,
Pr. V. Iorgulescu
0 commentaires:
Trimiteți un comentariu